marți, 9 iunie 2009

Familie implinita,familie fericita!
















Eram doar niste copii,copii care aveam vise,planuri separat pana cand ne-am intalnit.Imi amintesc si acum acea zi...era o zi de marti,trebuia sa merg la scoala ,dar inainte de asta aveam intalnire cu el,nu stiam nimic unul despre altul desi locuiam la cateva blocuri distanta.Ne-am intalnit si scanteaia a avut loc.Nici nu stiam ce avea sa urmeze.Incet incet ne-am cunoscut,ne-am placut...si dupa o despartire de cateva luni in care ne-am simtit lipsa am hotarat sa ne mai dam o sansa.Iata ca a fost dragoste adevarat,pe 4 aprilie 2007 ne-am casatorit,pe ascuns doar 3 prieteni martori,eram cei mai fericiti,aveam planuri,vise,insa de aceasta data impreuna si visam sa fim o familie fericita,implinita,sa avem copii ( multi)...si Dumnezeu ne-a ascultat.

In iarna anului 2007 ,mai exact a treia zi de Craciun,mi-am facut un test de sarcina si a iesit pozitiv din prima,insa l-am repetat am zis sa nu fie o eroare.Am hotarat sa nu spunem inca,abia dupa ce aveam sa-mi fac analizele.Zis si facut.Totul s-a dovedit a fi adevarat,deci eram insarcinata,aveam un bebe in burtica,nu realizam,eram emotionata dar si speriata in acelasi timp.Dupa lungi discutii si dupa ce toti din jur ne spuneau " ca nu e momentul,ca suntem prea tineri,vom avea timp de copii..." ne-am hotarat sa pastram sarcina,sa avem un bebe al nostru.

Nu aveam de unde sa stim ca surpriza abia apoi avea sa apara...pe 1 aprilie la prima ecografie am aflat ca sunt 2 ... initial am zis ca face o gluma,fiind "ziua pacalelilor" am lesinat,cand mi-am revenit am mai intrebat-o o data si raspunsul a fost acelasi.Am iesit de acolo si am inceput sa sunam in stanga si-n dreapta,nimeni nu credeam.Insa la urmatoarele ecografii acelasi lucru arata...deci aveam sa avem 2 bebici...eram speriata...nu stiam cum va fi...daca voi face fata...cum ma voi descurca...mii si mii de intrebari fara nici un raspuns.

Burtica crestea vazand cu ochii,pe zi ce treacea era mai mare,iar eu aratam ca o ratusca...ma vedeam frumoasa dar si urata in acelasi timp,deocarece incepeam sa iau proportii.In luna a 7 m-am internat in spital ca sa ma tina sub observatii,imi amintesc ca ma urcam pe pereti de plictiseala,eram singura in rezerva,citeam toata ziua,era foarte foarte cald si piticele mele nu dadeau nici un semn.Pe 2 august incepusem sa pierd dopul gelatinos,putin cate putin,am asteptat pana luni pt ai spune doctorului,iar luni cand ma vazut a decis sa intram in sala de operatii caci daca mai asteptam inca o zi mi se rupea apa.Asa ca pe data de 4 august 2008 s-au nascut ale mele piticutze.Maria-Alexandra s-a nascut la 18:45 si avea 2500 g si 48 cm,iar Ioana-Teodora s-a nascut la 5 minute dupa sorsa adica la 18:50 si a avut 2300 g si 47 cm.Eu eram slabita,insa imi doream ca ele sa fie bine.mi le-a adus si le-am vazut cateva minute,erau infasate amandoua intr-un scutec,negricioase,micute,Doamne erau ale mele,nu imi venea sa cred ca am putut da nastere la asa 2 minuni de fetite.A doua zi abia m-am dat jos si pat sa merg la ele sa le vad,ma dureau toate,burta,operatie,capul,eram fara pic de putere,cu toate astea ele mi-au dat puterea sa trec peste orice.Dupa o saptamana am plecat acasa,a venit tati , soacra si nana fetelor si ne-au scos din spital.

Niciun comentariu: