Un an de cand suntem crestine!!!

Acum sunt adevarate don'soare,nu???

Erau taree micute acum un an de zile,nu??? insa erau cele mai cumintele si cele mai frumoase fetite de pe acest pamant!!

Iata ca ce repede a trecut timpul,nu-mi vine a crede...parca visez,totul mi se pare ca a trecut prea repede.A trecut un an de cand am botezat fetele,un an de cand sunt crestine.Acum sunt mari,voioase,pline de enrgie,anu trecut pe vremea asta erau asa firave ca ne era frica sa le luam in brate sa nu le ranim,erau cele mai frumoase gemenute si ....sunt si acum cele mai frumoase gemenute,nu-i asa?

Acum ma gandesc si-i multumesc lui Dumnezeu ca mi-a daruit aceste minuni,nu realizez viata fara ele,ele sunt ratiunea mea de a trai,ele imi dau energia necesare de a merge mai departe in fiecare zi...Ele sunt VIATA NOATRA!!!

Am pus pozici si cu prietenele noastre Irina si Simina 2 gemenute foarte foarte frumoase

Am mai pus si noi cateva poze ca se plange lumea ca nu ne-a vazut de mult!!!!:)))

"Copil cuminte si baba frumoasa" nu exista!!!!

Asta aud de la toata lumea...daca spui cuiva ca ai copil obraznic iute vine cu acest raspuns...
Dar cert este ca pe zi ce trece fetele mele devin mai obraznice,ele nu stiu sa se joaca frumos cu jucariile,ele se cearta,imprastie totul pe jos si lasa balta,se musca,tipa una la alta...e cumplit...iar eu nu stiu ce sa le mai fac ca sa schimb situatia.Mai mult,le-am invatat sa se iubeasca...si ori de cate ori le vad ca se "bat" le zic sa se iubeasca si se iau frumos de gat si dau cap in cap in semn de pupaturi:))

E o mandrie pentru oricare din parintii de gemenasi,dar e clar ca e un chin dublu...De vreo 2 saptamani au inceput sa mearga bine bine si nu mai vor deloc de mana,umbla numai pe unde au ele chef si prin casa si pe afara si trebuie tot timpul sa fii cu ochii pe ele,"Teo nu trage,Alexa pleaca de acolo..." si tot asa...toata ziua sunt cu gura pe ele.

Asa se joaca ele ascunselea cica...e o fericire cand le vezi cum se joaca,cum se pupa,uiti de toate grijile si toate supararile.

Mai nou stiu sa si danseze...Alexa e cea care stie sa danseze..caci Teo nu prea vrea,ea mai mult se uita la desene...

Gata acum ma retrag sa pregatim hainute ca mergem la Dr. ca avem mucisorii pana in barba.sper sa nu fie vorba de o raceala ca asta sunt..asta imi lipseste.

Vesti mari!!!!

Am inceput sa mergem...insa stati nu va grabiti sa ne felicitati,caci...mergem doar cand avem chef si doar pe unde vrem!

Suntem doua smechere,asa ne zice mami si tati caci merge singure doar cand ne iese ceva,adica doar cand suntem intampinate la final cu ceva bun(ori un pupic,ori o imbratisare) .

Cu ce ne mai lauda???

Pai....aaaaa avem si dintisori...Cati???

Eu Teodora am 7,multi nu???:))

Iar eu Alexandra am 4,putini,nu??:(( dar sormea nu vrea sa-mi mai dea si mie de la ea.

Si iata ca a venit si doamna toamna...suntem cam triste pentru ca mami nu ne mai scoate afara asa des cum o faceam mai acum cateva zile,zice ca acum e frig si bate vantul si iesit mai putin afara...asa faceti si voi,mamicilor???

Ne-a facut mareee placere sa va putem scrie si noi cateva cuvinte.Va multimim ca accesati blogul nostru.

Cu drag,Alexandra si Teodora Duca!

Iata ca a trecut un an de cand suntem parintii celor mai frumoase fetite din lume ( cred ca orice parinte spune asta) dar chiar asa este,spuneti voi nu sunt frumoase zanele nostre?

Familie implinita,familie fericita!

Eram doar niste copii,copii care aveam vise,planuri separat pana cand ne-am intalnit.Imi amintesc si acum acea zi...era o zi de marti,trebuia sa merg la scoala ,dar inainte de asta aveam intalnire cu el,nu stiam nimic unul despre altul desi locuiam la cateva blocuri distanta.Ne-am intalnit si scanteaia a avut loc.Nici nu stiam ce avea sa urmeze.Incet incet ne-am cunoscut,ne-am placut...si dupa o despartire de cateva luni in care ne-am simtit lipsa am hotarat sa ne mai dam o sansa.Iata ca a fost dragoste adevarat,pe 4 aprilie 2007 ne-am casatorit,pe ascuns doar 3 prieteni martori,eram cei mai fericiti,aveam planuri,vise,insa de aceasta data impreuna si visam sa fim o familie fericita,implinita,sa avem copii ( multi)...si Dumnezeu ne-a ascultat.

In iarna anului 2007 ,mai exact a treia zi de Craciun,mi-am facut un test de sarcina si a iesit pozitiv din prima,insa l-am repetat am zis sa nu fie o eroare.Am hotarat sa nu spunem inca,abia dupa ce aveam sa-mi fac analizele.Zis si facut.Totul s-a dovedit a fi adevarat,deci eram insarcinata,aveam un bebe in burtica,nu realizam,eram emotionata dar si speriata in acelasi timp.Dupa lungi discutii si dupa ce toti din jur ne spuneau " ca nu e momentul,ca suntem prea tineri,vom avea timp de copii..." ne-am hotarat sa pastram sarcina,sa avem un bebe al nostru.

Nu aveam de unde sa stim ca surpriza abia apoi avea sa apara...pe 1 aprilie la prima ecografie am aflat ca sunt 2 ... initial am zis ca face o gluma,fiind "ziua pacalelilor" am lesinat,cand mi-am revenit am mai intrebat-o o data si raspunsul a fost acelasi.Am iesit de acolo si am inceput sa sunam in stanga si-n dreapta,nimeni nu credeam.Insa la urmatoarele ecografii acelasi lucru arata...deci aveam sa avem 2 bebici...eram speriata...nu stiam cum va fi...daca voi face fata...cum ma voi descurca...mii si mii de intrebari fara nici un raspuns.

Burtica crestea vazand cu ochii,pe zi ce treacea era mai mare,iar eu aratam ca o ratusca...ma vedeam frumoasa dar si urata in acelasi timp,deocarece incepeam sa iau proportii.In luna a 7 m-am internat in spital ca sa ma tina sub observatii,imi amintesc ca ma urcam pe pereti de plictiseala,eram singura in rezerva,citeam toata ziua,era foarte foarte cald si piticele mele nu dadeau nici un semn.Pe 2 august incepusem sa pierd dopul gelatinos,putin cate putin,am asteptat pana luni pt ai spune doctorului,iar luni cand ma vazut a decis sa intram in sala de operatii caci daca mai asteptam inca o zi mi se rupea apa.Asa ca pe data de 4 august 2008 s-au nascut ale mele piticutze.Maria-Alexandra s-a nascut la 18:45 si avea 2500 g si 48 cm,iar Ioana-Teodora s-a nascut la 5 minute dupa sorsa adica la 18:50 si a avut 2300 g si 47 cm.Eu eram slabita,insa imi doream ca ele sa fie bine.mi le-a adus si le-am vazut cateva minute,erau infasate amandoua intr-un scutec,negricioase,micute,Doamne erau ale mele,nu imi venea sa cred ca am putut da nastere la asa 2 minuni de fetite.A doua zi abia m-am dat jos si pat sa merg la ele sa le vad,ma dureau toate,burta,operatie,capul,eram fara pic de putere,cu toate astea ele mi-au dat puterea sa trec peste orice.Dupa o saptamana am plecat acasa,a venit tati , soacra si nana fetelor si ne-au scos din spital.